„Părem interesanți când apărem la televizor,** dar important e ce faci când ajungi la Steaua!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Lăcătuș spune că problemele cu disciplina din cadrul lotului Stelei au fost mult amplificate și că situația nu este atât de neagră precum pare. Fostul tehnician al Stelei a comentat și situația lui Dayro Moreno, despre care spune că nu a "sărit niciodată calul" în perioada în care "Fiara" conducea ședințele de pregătire.

"Cât am fost eu la echipă nu am avut probleme majore de disciplină care să ducă la excluderea unui jucător din lot. Sunt prea mulți oameni care își dau acum cu părerea despre ce se întâmplă în vestiarul Stelei fără a avea habar…

Să nu credeți că Dayro își făcea de cap la antenamente cât eram eu, nu știu ce a vrut să zică Massimo când a plecat, dar cert e că Dayro nu a făcut lucruri atât de grave încât să mă aducă în situația de a-l da afară din antrenament", a declarat Lăcătuș la Sport.ro.

Deși nu o spune direct, fostul tehnician al Stelei pare deranjat de atitudinea lui Cristiano Bergodi și îl înțeapă pe italian.

"Părem foarte interesanți atunci când apărem la televizor și prezentăm anumite lucruri, important e ce faci atunci când ajungi acolo"

"Rădoi se ocupa de amenzi la Steaua!"

Lăcătuș a dezvăluit și că nu a fost niciodată adeptul sancțiunilor financiare, drept pentru care a încercat de fiecare dată să soluționeze problemele de disciplină "cu vorba bună". Tehnicianul spune că Mirel Rădoi, plecat între timp la Al Hilal, era omul care se asigura ca fiecare "scăpare" a steliștilor să fie taxată conform regulamentului de ordine interioară.

"Eu nu am fost adeptul amenzilor. Am jucat fotbal, știu ce înseamnă să iei din banii jucătorului și ăsta ar fi fost ultimul lucru pe care l-am dorit … puteam si eu să amendez un jucător și puteam găsi motive. Când eu am preluat echipa, căpitanul (n.r. Mirel Rădoi) se ocupa de aceste lucruri. Jucătorii știau ce au de făcut și cât aveau de plătit în cazul în care încălcau regulile. Nu îmi reproșez nimic în afară de rezultate și poziția din clasament. Dacă trebuie să devin "Gigi-durul" o să îmi dau seama în viitor, înveți cât trăiești, dar eu încerc să fac să meargă lucrurile cu vorba bună", a mai spus "Fiara"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×